Victor Rebengiuc, echilibrul extremelor

Cine poate sa fie deopotriva omul politic de o eleganta desavarsita si taranul istet privind lumea prin agerul sau ochi critic? Cine stie sa atraga atentia deopotriva prin locvacitatea sa naucitoare, cat si printr-o tacere prelungindu-se alarmant, pana la insuportabilitate? Echilibrul fiintei actoricesti a lui Victor Rebengiuc, cel capabil de aceste pendulari, vine din stiinta calcularii atente, a dozarii fortelor implicate intr-un rol, chiar si cand e vorba despre personaje ale extremelor. Consumul enorm din perioada pregatirii unui rol, revoltele sau indragostirea de personajul de care trebuie sa se apropie nu se incheie in momentul premierei, dar se estompeaza usor, lasand in prim-plan fiinta actorului, sensibil modificata. Bonomia lui, injectata uneori, cand cei din jur o merita, cu o causticitate inconfundabila, il fac pe Victor Rebengiuc foarte iubit de unii si destul de temut de altii, dar actorul isi vede netulburat de drum, privind uneori spre trecut, ca sa nu uite de unde a plecat, dar si spre viitor, fiindca important ramane unde vrei sa ajungi. Serbat aseara, la implinirea a 70 de ani, de catre colegii de breasla, la sediul UNITER, Victor Rebengiuc joaca in ultimii ani mult mai putin decat ar merita, cu toate ca rolul lui Serebreakov din Unchiul Vanea in regia rusului Yuri Kordonski (spectacol de mare succes, inca inclus in repertoriul Teatrului Bulandra) este garantia recenta a patimii pentru teatru de care actorul ramane atat de