luni, 10 august 2009

Eurodeputaţii români, cei mai patrioţi din PE

Europarlamentarii români se clasează, potrivit portalului Vote Watch.eu, în topul celor mai loiali reprezentanţi ai ţării lor în PE şi ai grupurilor politice de care aparţin, cu o coeziune naţională de peste 69%, în timp ce, din punctul de vedere al prezenţei la lucrări, România este pe penultimul loc. Datele prezentate de sociologii de la VoteWatch provin din evidenţele oficiale ale Parlamentului European, în timp ce metodele de clasificare şi de calcul statistic au fost dezvoltate de profesori de la London School of Economic and Political Science şi de la Universitatea Liberă din Bruxelles. Pe de altă parte, în topul europarlamentarilor cu cele mai multe prezenţe la activităţile din plenul Legislativului european, un singur român se regăseşte printre primii 10, anume Iosif Matula (PD-L), care are o prezenţă de 100%.

Niciun comentariu: