Gena comunista, mai tare decât democratia capitalista

Este uluitor sa vezi, mai ales la oameni tineri, reflexe comunistoide la 19 ani de la rasturnarea regimului. Parca ar fi un comunism transmis genetic. Una dintre cele mai savurate teme de-a lungul celor 19 ani este cea a parlamentarilor care „chiulesc” si, nitam-nisan, pleaca în vacanta
parlamentara. Tema e abordata cu convingere de oameni tineri, care nu au trait deloc în comunism. Subiectul este ignorat complet în tarile din vestul Europei, desi acolo parlamentarii au acelasi program
si lefuri de 5 ori mai mari. Comunismul ne-a bagat în cap ideea ca toti, muncitori, tarani, intelectuali, sunt oameni ai „muncii”. Munca era înteleasa numai ca munca bruta. Desi se muncea în zadar sau se „statea” de zor, pentru ca serviciul era la „stat”, munca în sine, bruta, fireste, era „sfânta” în propaganda regimului. Indiferent daca era vorba despre profesori universitari, artisti, scriitori, pictori sau strungari, toti erau judecati la gramada, de parca toti ar fi fabricat cuie. Oricum, intelectualii aveau o reputatie proasta, de „trântori”. La fel si parlamentarii nostri sunt judecati zilele acestea pentru ca „lipsesc” de la locul de munca, pentru ca intra în vacanta parlamentara, pentru ca se duc în campanie
electorala si, deci, nu muncesc, nu dau peste cap productia de cuie. În consecinta, nu ar trebui sa fie platiti din „munca” noastra, a tuturor. Oare cât timp trebuie sa treaca pentru ca parlamentarul sa fie înteles în-tr-un context normal? Sa se înteleaga ca el nu e „om al muncii”, ci al democratiei, ca e personificarea democratiei. Ca nu face cuie, ci legi, si face politica tarii. Ca, indiferent daca a facut o lege sau 100, el si-a facut datoria. Ca 500 de parlamentari sunt platiti ca sa reprezinte 20 de milioane de oameni si ca îsi fac datoria si atunci când sunt la Parlament, si atunci când nu sunt, si atunci când se duc în teritoriu pentru a discuta cu oamenii, cu primarii sau cu nevasta, si atunci când sunt în campanie electorala, si atunci când dorm. Nu e un serviciu normat. Dar e normal. Ca programul si-l fac singuri si nu au de dat socoteala nimanui, dar ca atunci când vine vremea alegerilor, din patru în patru ani, risca sa ramâna pe dinafara. Ca locul de la Parlament nu este un „loc de munca”, ci un statut?