Un cuplu pe care nimeni nu-l vedea prin tribunale şi-a trasformat povestea de viaţă într-o veritabilă telenovelă. “Capul răutăţilor”, Petre Roman (61 de ani), a fost pus la zis, în timp ce “victima”, Mioara Roman, a atras solidaritatea feministelor. După o perioadă de tăcere condamnată de familia sa, Petre Roman a surprins, acceptând să discute la telefon cu Mioara.
Prins în mrejele tinerei sale logodnice, Silvia Chifiriuc (35 de ani), fostul premier post-decembrist a făcut un şir de gafe, condamnate atât de femeia pe care a părăsit-o după 34 de ani de căsnicie, cât şi de opinia publică.
S-a furişat în căminul conjugal pentru a-şi lua cărţile şi hainele, a apărut la televizor cu Silvia, povestind aventurile lor din vacanţă, numind-o “tovarăşa mea”, s-a vopsit blond pentru a-şi fenta vârsta, a dansat un tango fâstâcit împreună cu iubita la PRO TV.
De Crăciun le-a trimis fetelor sale doar un brad, fără să sune sau să le viziteze. Dacă toate acestea pot fi scuzate de zicala “dragostea îţi ia minţile”, Catinca, Oana şi Mioara nu-i iartă lui Petre faptul că şi-a pus fermoar la gură.
“Petre continuă să nu-mi vorbească, nu ştiu de ce, pentru că eu nu am vreo vină în povestea asta”, declara Mioara Roman la puţin timp după ce Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a pronunţat divorţul, pe 5 aprilie 2007.
Surpriză, însă! După aproape un an, timp în care Petre şi fosta soţie au comunicat doar prin SMS, iată că ex-premierul şi-a luat inima
în dinţi şi a răspuns la apelurile fostei soţii, care insistă să clarifice diverse chestiuni administrative. “Nu mi-a venit să cred că i-a răspuns mamei la telefon”, ne-a spus recent Catinca. Petre şi Mioara nu şi-au mai vorbit de pe 1 februarie 2007, când politicianul a părăsit, fără nici o explicaţie, domiciliul conjugal.
Catinca Roman ne-a povestit că părinţii ei au revenit la sentimente mai bune
"Din păcate, doar mie îmi mai răspunde Petre când îl sun. Pe mama şi pe sora mea le evită constant" (Catinca Roman, august 2007)
"După aproape un an, Petre a început, în sfârşit, să-i răspundă mamei la telefon"
(Catinca Roman, februarie 2008)
Oana Roman se mută la Antena 2
Doar trei luni a durat emisiunea pe care Oana Roman, foto dreapta, o realiza la B1 TV. Fiica cea mică a lui Petre Roman a reproşat firmei
care producea “Esentze” întârzierile de ordin financiar
, dar şi faptul că filmările se realizau anevoios. Proiectul Oanei se pare că a fost pe placul televiziunii conduse de Mihai Gâdea şi îşi va găsi curând un loc în grila de programe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu